PIRAMIS CONSTRUCT este o companie specializată în domeniul construcțiilor civile și industriale care asigură, totodată, închirierea utilajelor de construcții, efectuarea lucrărilor de mentenanță, dar și comercializarea materialelor de construcții pentru lucrări interioare sau exterioare.
Firma își desfășoară activitatea în județele Brașov, Prahova și Covasna, cu posibilitatea de extindere a serviciilor la nivel național. Începând cu anul 2007, societatea a obținut recunoașterea oficială prin certificarea Sistemului de Management al Calității conform standardului internațional de referință ISO 9001:2000.
Compania dispune de dotări logistice și tehnice cu ajutorul cărora finalizează fiecare proiect în condiții de siguranța și la termenul stabilit. În ceea ce privește realizarea lucrărilor de construcții, PIRAMIS CONSTRUCT pune la dispoziția clienților lucrări de trasare, terasamente, cofraje, armatură, turnarea betonului, zidărie, dulgherie, finisaje interioare și exterioare (hidroizolații, izolații termice, tencuit, gletuit, zugrăvit, placări ceramice, placări de parchet laminat sau lemn stratificat), dar și instalații electrice, sanitare sau termice.
PIRAMIS CONSTRUCT - construcții civile și industriale, închirieri utilaje și lucrări de mentenanță
PIRAMIS CONSTRUCT oferă posibilitatea închirierii utilajelor de construcții de mică și mare capacitate (betoniere, demolatoare, mașini de tăiat beton, stivuitoare), precum și a autovehiculelor de transport, cu sau fără deservent. Utilajele și echipamentele sunt potrivite pentru efectuarea excavațiilor, demolărilor, terasamentelor, fundațiilor și nu numai. Aceste servicii sunt disponibile la nivel național, iar închirierea se poate face atât pe o perioadă scurtă de timp, cât și pe o perioadă îndelungată, în funcție de complexitatea lucrărilor.
Lucrările de mentenanță pe care firma le oferă au rolul de a preveni degradarea clădirilor, a instalațiilor sau a platformelor prin controale și revizii periodice sau remedierea imediată a unei defecțiuni accidentale. Astfel, PIRAMIS devine un partener de încredere la care colaboratorii pot apela atât în situații de urgență, cât și pentru efectuarea reviziilor periodice ale spațiilor de producție, birourilor, platformelor și altor tipuri de construcții.
De asemenea, pentru a veni în ajutorul clienților, compania comercializează întreaga gamă de materiale de construcții, atât pentru exterior, cât și pentru interior. În acest fel, clienții pot achiziționa toate produsele dintr-un singur loc, beneficiind de o ofertă completă și de prețuri personalizate.
Echipa PIRAMIS CONSTRUCT este formată din specialiști în proiectare și ingineri constructori, care examinează în detaliu fiecare proiect, oferind consultanță de specialitate în luarea deciziei optime.
Gamă completă de materiale pentru construcții, pentru exterior și pentru interior, la prețuri personalizate.
Servicii oferite de Piramis Construct:
Trasare;
Lucrări de terasamente;
Cofraje;
Armatură (fesonat și legat);
Turnare beton;
Zidărie;
Dulgherie;
Lucrări de finisare interior și exterior (hidroizolații, izolații termice, tencuit, gletuit, zugrăvit, placări ceramice, placări de parchet laminat sau lemn stratificat)
Toate informaţiile prezentate în această pagină sunt în acord scris cu firma Piramis Construct SRL. Pentru orice informaţii, contactaţi Piramis Construct SRL, Tel: 0740 136 396
6 Voturi
Ai colaborat cu această firmă?
Dacă ai lucrat sau cunoşti Piramis Construct SRL, ai posibilitatea să oferi un vot/rating. Îți mulțumim.
CONSOLIDARI SPECIALE 2007 activează din 2007 în domeniul construcțiilor realizând diverse tipuri de lucrări, de la consolidări structurale, la hidroizolații, termohidroizolații.
Din seria de consolidări structurale realizate de CONSOLIDARI SP...
DAVIAN EXPERT se remarcă prin experiența îndelungată pe piața internațională, dar și pe piața din România, în segmentul lucrărilor în construcții. Compania desfășoară și finalizează cu succes proiecte care includ servicii de tăiere beton cu disc diam...
LORDIAM prestează servicii de carotare, resegmentare și servicii de tăiere a structurilor din beton, cărămidă, granit sau asfalt cu disc diamantat. Echipa execută lucrări de carotare la diametre și adâncimi normale (diametre pentru găuri de hotă, aer...